Asig Center este reinventarea unui broker cu tradiţie din Iaşi.
Pe scurt, avem tot ce ne trebuie să încheiem orice tip de asigurare la orice firmă de asigurare din România, pentru oricine.
Clienţii rămân alături de noi de ani de zile. Asiguratorii ne respectă pentru seriozitate.
Suntem o echipă stabilă şi unită.
Echipa noastră
Nu suntem prea tineri, nici bătrâni încă. Avem energie, dar nu ducem lipsă de experienţă. Nu suntem mulţi, dar suficienţi. Aceştia suntem noi şi suntem pregătiţi să fim oamenii pe care îi cauţi!
Cosmin Vlahopol
Director Executiv
In asigurări din 2007, entuziasmat de speţele dificile, coordonator prin prietenie, dispus să asculte şi să traducă nevoia ta într-o poliţă de calitate. Absolvent de Litere, Engleză Franceză, apoi Master Resurse Umane, specializare în asigurări prin muncă zilnică şi multiple cursuri. Are atribuţii de coordonare, vânzare, consultanţă daune, reprezentativitate a companiei la orice nivel.
Gheorghe Sava
Administrator
A însoţit asigurările prin toate perioadele (din anii 90 până astăzi), la companii importante (Unita şi Allianz), din toate ipostazele (inspector daune, director daune, director de agenţie), fiind astfel pregătit pentru aproape orice situaţie s-ar ivi, conexă domeniului. Adaugă la aceasta experienţa de coordonare service auto, pentru un profil ce nu poate stârni în cumpărătorul de asigurări decât încredere. Are atribuţii de administrare, vânzare, coordonare agenţi, consultanţă daune.
Irina Harasim
Asistent Manager
Dintotdeauna ordonată, devotată, este capabilă să ducă la bun sfârşit o gamă largă de resposabilităţi. În asigurări, de prin 2008. Aparent un om din umbră, reuşeşte cu succes să şi vândă, deşi marele ei merit este acela al îndeplinirii tuturor sarcinilor precise care menţin funcţional angrenajul companiei. Are atribuţii de îmbordariere, încasări, vânzare poliţe simple, relaţionare cu asiguratorii pe aspecte tehnice, organizare.
Cristina Ibănescu
Colaborator Operare Date
Cel mai nou membru al echipei, se distinge prin calm, echilibru, capacitate de analiză modelată de 10 ani de experiență în domeniu. Datele de pe contractele de asigurare ajung în baza de date prin munca ei. Urmărește cu meticulozitate rapoartele ce trebuie generate periodic, cu uz intern sau extern, punând astfel la lucru o capacitate de sinteză aparte. Aduce prospețime echipei, prin voioșie și încrederea pe care o inspiră.
Asig Center înseamnă o echipă de vânzări mult mai mare. Aceştia sunt colaboratorii noştri, printre care şi TU te-ai putea simţi împlinit!